Iscritu a una régula

Perun'àtera òpera méngius e prus de su ditzionàriu podet e depet bíere e sistemare is chistiones de iscritura, postu chi sedatzat totu sa limba in manera cantu prus cumpleta biendho totu is dificurtades e cantu prus cosas de nàrrere e iscríere comente si podet bíere ligendho literadura meda (si biat sa bibbiografia, chi no est mancu totu sa literadura lígia!). In prus, unu ditzionàriu depet iscríere no po arrespòndhere a unu gustu, o a una moda e mancu a calecunu decretu (e prus pagu puru a calecuna presuntzione!), ma a su solu iscopu de rapresentare cun precisione e craresa su chi sa limba narat. No est mancu una chistione de demogratzia de fàere a votos, postu chi sa limba e is necessidades suas de genia ortogràfica e grammaticale funt su chi funt e no su chi calecunu o un'organísimu, demogràticu o autoritàriu, decidit ca tenet podere de cumandhare. In prus si depet fàere contu chi sa limba sarda no tenet una traditzione unívoca e crara de iscritura ne po totu su sardu e mancu po una foedhada sola: a s'iscritura de su totu sa limba est tocada sa matessi ‘sorte' de is Sardos e tocat a giacurare a s'abbisóngiu de is unos e de s'àtera cun critériu.
Su DitzLcs. ponet a fundhamentu de s'iscritura su fatu assolutamente seguru chi iscritura e limba funt duas cosas distintas e chi s'iscritura depet rapresentare giustu giustu su chi sa limba narat (significau). Faet contu chi is Sardos seus alfabbetizaos in italianu ma chi su sardu, a diferéntzia de s'italianu e àteras limbas prus connotas chi tenent una vera traditzione de iscritura, dhu podeus e cun profetu e facilidade iscríere cun critériu unívocu, sémplice e generalizau a totu is foedhadas permitindho no solu de dhas avalorare totu e sentza nòghere a manc'una ma faendho a manera chi totu is Sardos potzant lígere e cumprèndhere méngius totu su sardu. E deosi si est fatu cun sa fraseologia chistia.
Is critérios de iscritura de prus a mancu ‘funtzionant' fintzes in àteras limbas ma no dhos podent pònnere a fundhamentu ca tenent una traditzione chi iscuncordat, cosa chi si biet bene meda osservandho comente iscriet s'italianu.
Ma in sardu, ca solu in custos úrtimos tempos seus cricandho de istabbilire un'ortografia segura e firma de generalizare (faendho a mancu fintzes de diferéntzias de iscritura chi no faent diferéntzia de limba), podeus iscríere e regularizare totu su sardu a critériu, cun is matessi critérios in totu is foedhadas, salvandho totu s'errichesa e importu de is foedhadas ma unificandho s'iscritura. E deosi est in custu DitzLcs. ue si agatat sardu de totu is foedhadas ma iscritu cun is matessi critérios. Sa cosa est deasi fàcile chi si podet nàrrere chi arresurtat s'iscritura connota ma regularizada cun critériu.
Dónnia lítera cumènciat presentandho su fonema (fintzes cun símbulu IPA in paréntisi []) e su grafema (is líteras de s'alfabbeto) de iscríere po comente faet in sardu ponendho in contu totu is foedhadas (e faendho esémpios de totu is foedhadas) e si faet s'iscritura cun is ses princípios precisaos in sa Grammàtica de sa limba sarda:

1. s'iscritura no est sa limba (pacíficu chi foedhandho a sa sulcitana s'iscriat pràcia, pècia, che a véciu a s'olianesa, e no un'obbrigatóriu pratza, petza, betzu cunfundhendho iscritura e limba faendho crèdere chi unu foedhu est giustu solu si est pratza, petza, betzu, comente est pacíficu chi iscriat pratza, petza, betzu sa foedhada chi narat deosi);
2. dónnia limba est autònoma e s'iscritura sua si régulat cun sa matessi limba e no faendho riferimentu a un'àtera,
3. su fonema diferente s'iscriet cun grafema diferente e duncas dónnia grafema s'imperat cun valore unívocu,
4. firmesa de iscritura in su sensu chi su foedhu s'iscriet sèmpere cun sa cunsonante de cuménciu chi si narat candho dhu narant a solu, e deasi etotu cun sa cunsonante de acabbu, chentza paragógica, e no cambiada comente podet cambiare in fonética sintàtica ue podet fintzes fartare deunudotu),
5. is foedhos s'iscrient istacaos, donniunu a contu suo (foras candho formant unu foedhu cumpostu po fàere unu significau diferente o fintzes cun enclíticos),
6. semplificatzione de s'iscritura: custu critériu faet contu chi calecunu sonu no est ne de totu su sardu e mancu de una parte manna de su sardu e andhat méngius iscritu comente su matessi foedhu dhu pronúnciant àteras foedhadas e fintzes in sa matessi foedhada e bidha ca mancu in su matessi logu dhu narant totus cun su matessi sonu: custu po evitare chi, cunforma a su princípiu “fonema diferente / grafema diferente”, si manigent grafemas/líteras po sonos chi no si narant in totu su sardu e chi donniunu cumprendhet ateretanti bene iscriendhodhos che in àteru sardu.

Vocalismu. S'acentu gràficu est postu in totu is lemmas de s'órdine alfabbéticu po sinnalare sa vocale tónica, sèmpere giustu de apertura: apertu / `/ in vocale tónica aperta, serrau / ´/ in vocale tónica serrada. In totu s'iscritura a destra de sa categoria grammaticale s'acentu benit iscritu cun sa régula: sèmpere in vocale tónica 3 (contandho de destra a manca, es. làcana, tébiu/tèssere, límpiu, móviu/còcoro, tússiu, raru in voc. tónica 4, es. abbàidalu!), sèmpere in vocale 1 (arrú, brebè, vocativos che a Pepè/Pepé!, cassí/trocidí, cumò, piús, postigràs), mai in voc. tónica 2 salvu is pagos foedhos chi, si no si marcat sa tónica – sèmpere aperta –, s'iant a cunfúndhere cun àteros foedhos de significau diferente, es. bòi, cocòi, bèni, èssi, innòi, òru, scèti, sèi, tròtu (diferentes de boi avérbiu, cocoi su bobboi a corros, beni! imperativu de bènnere/benni, essi! imperativu de essire/essiri, innoi avérbiu de logu ma interrogativu, sceti avérbiu, sei imperativu de sètzere, oru tretu, trotu agetivu).
Cunsonantismu. Po comente faet su sardu est in debbadas a iscríere a dópiu is cunsonantes mudòngias /c/ (velare oclusiva surda e africada palatale surda), /f/ (e /v/ chi est un'allòfonu de sa /f/), /p/ e /t/, o sa /g/ africada palatale sonora [ʤ]): is sonos chi rapresentant, candho e si càmbiant, càmbiant deunudotu a su puntu chi donniunu dhos iscriet cun àtera cunsonante e iscritos a dópiu no faent ne àteru sonu e ne àteru significau. Is sonos africaos dentales, una borta rapresentau cun /tz/ su sonu surdu [ʦ] (es. pratza), su sonu sonoru [ʣ] bastat sèmpere e solu iscritu cun d-una /z/ (es. azu, miza, paza) in calesisiat posidura si agatet s'unu o s'àteru.
Cun sa régula generale chi s'iscritura serbit a distínghere e no a cunfúndhere e chi dónnia grafema bolet manigiau cun valore unívocu, su sonu cacuminale [ɖ] est sèmpere iscritu distintu cun d-unu fàcile digramma /dh/, ca no est su sonu dentale oclusivu sonoru de iscríere cun dópia /dd/ [d] po sonu ‘longu' (dhue at prus de 380 foedhos chi narant custu sonu dentale oclusivu de iscríere /dd/, e de custos prus de 120 funt verbos de moltiplicare po prus de 20 formas!). Is àteros sonos de cunsonante tocat a bíere si faent opositzione in su sensu chi iscritos a solos, o a dópiu po sonu ‘longu', rapresentant una diferéntzia de sonu e de significau: si biat sa presentada de totu is líteras (fintzes cussas de impreare solu aintru de foedhu, /j/ e /x/) e impare a sa presentada de su grafema /h/ si biant is figuras po su tretu de sa buca inue si faent unos cantu sonos.