zèa , nf: gea* 1 Definizione genia de erba a costa longhita e a fògia lada, bona cota, chi creschet sola, annu cun annu, faendho sa chima e su sèmene sicandhosi a s'intrada de s'istade: torrat a bogare in sa matessi arraighina in atóngiu: sa prantada faet meda prus matuca (e si torrat a semenare) Sinonimi e contrari aeda, beda, biarava Terminologia scientifica rbzc, Beta vulgaris.

«« Cerca di nuovo